Banca Transilvania si Legenda Mesterului Banole

zanu.jpg          

Personal, imi place ceea ce au facut cei de la Next (Cap) cu Banca Transilvania si zanul lor. Este o idee buna, care atrage daca nu intersul, cel putin curiozitatea. Te rupe din lumea reala si te arunca in lumea Alice-ului in Tara Creditelor si a zanilor cu chelie care impresioneaza nu doar prin bagheta magica ce te poate scapa de dobanzi de-ti vine sa-ti bati familia cu lantul, ci mai ales prin fustitele si coronitele lor albe si inocente.

Este un pas interesant, de la perspectivele fericirii matrimoniale date nu de atmosfera calda a caminului, cat de bucuria de a gasi asa o banca parca speciala pentru fericirea familiei.

Problema se pune nu doar la nivel de notorietate, cat la nivel de perceptie privitor la Pestishopul Transilvania. Este drept, asa cum au spus multi, ca bancile nu si-au putut permite astfel de asocieri fantasmagorice decat in ultimii trei ani. Motivul este clar: intrecerile in falimente nu-si puteau asocia o abordare de genul acesta.

Nu de putine ori mi s-a intamplat sa trec pe langa printul cu zanul. Si nu exagerez cu nimic cand zic ca mai de fiecare data auzeam atat din stanga, cat si din dreapta: „io-te banca de poponari”, „io-te poponarul”, etc etc etc (nu mai continui de dragul CNA-ului). Si voi ati patit-o, nu-i asa? 

Din acest motiv, prima asociere care mi-a bubuit in cap a fost cea cu legenda Mesterului Manole – ma rog, Banole e mai sugestiv in acest caz –  si mitul sacrificiului pentru creatie.

– pentru a putea ridica edificiul, Ana a trebuit sa fie sacrificata

– in acelasi fel, imaginea actorului a trebuit sacrificata de dragul campaniei (am zis mai sus in ce fel, la care mai pui si vocile gen „ala cum dracu’ mai iese la cumparaturi?”)

– Astfel: mesterul M(B)anole este reprezentat de agentia de publicitate, Ana de… zan (:))), iar edificiul de Banca Transilvania in numele careia si-a sacrificat imaginea o persoana nevinovata.

NU AM FACUT IN ACEST POST DECAT SA ADUC IN PRIM-PLAN FEEDBACK-UL, VOCEA  STRAZII SI SA-MI EXPRIM PAREREA SI ANALOGIA CARE MI-A VENIT IN CAP IN RESPECTIVELE MOMENTE.

O fi, n-o fi asa, cine stie. cert este ca nu cred sa fie roman care sa nu stie de aceasta campanie sau de client; ca i-a placut sau nu, e alta treaba…

De ce nu ne pune domnul Balaci blogul pe site?

balaci-final.jpg

Am fost noi copii cuminti si am ascultat de sfatul lui Marius Balaci si ne-am facut blog?(desi aveam un astfel de blog mai de mult in plan)…..Am fost

Am fost noi copii cuminti si am scris despre evenimentele de la olimpiade cu foarte mare pasiune? Am fost. Mai mult decat atat am prins acest microb de a scrie incat abia ne abtinem sa nu postam de 3 ori pe zi ca sa apuce lumea sa digere linistita ce se scrie, in conditiile in care multi au ramas doar la „ura, am luat”.

Desi ni s-a promis lunea trecuta ca blogul nostru va aparea neintarziat pe site (cel tarziu miercuri-joi), acesta nu apare. Asa ca ne-am tot gandit care ar putea fi motivele pentru care Marius Balaci nu ne iubeste si pe noi atat de mult incat sa ne indeplineasca dorinta:

  1. Lui Marius Balaci ii este teama ca i se va face si lui o caricatura, asa cum au mai patit-o si altii si or s-o mai pateasca diverse personaje pe care le urmarim cu interes.

  2. Lui Marius Balaci nu ii place blogul nostru.

  3. Lui Marius Balaci ii place prea mult blogul nostru si nu vrea sa il imparta cu nimeni( blogul si ciocolata Primola).

  4. Marius Balaci nu este adeptul filosofiei Nike-„Just do it” si prefera sa faca lucrurile mai tarziu.

  5. Vrea sa vada daca intr-adevar ne tinem de treaba si abia la aniversarea 100 de posturi ne va face cunoscuti si pe noi publicului olimpiadelor.

Ceea ce e mai grav este ca, din cauza faptului ca blogul nostru nu apare pe site-ul olimpiadelor, suntem dezavantajati din motive de vizibilitate si notorietate. Oricare ar fi motivele pentru care nu ni se pune blogul pe site-ul olimpiadelor temerile lui Marius Balaci se vor dovedi a fi adevarate: ia uite mai sus!!!

Se pare ca ne-a cazut bine clientul Sprite. „Spune pe bune”.

 

BriefING & tutoriatING

conferinte-135.jpg

…sau… meet the client and call for help :))

cum ni se intampla mereu inainte de o chestie (Doamne, ador cuvantul asta! „chestie”. O minune de cuvant – universal aplicabil :D) mare si mult asteptata: somn putin, trezit cu ochii asteptand betele sa ii sprijine, blestemat iarasi Baneasa hiperbolizata pana la „celalalt capat al lumii” si, intr-un final, infruntat soarta si pornit in expeditie spre Casa Poporului.

Una din putinele zile in care Anca este cea care intarzie. Marius sufera ca nu se poate aseza la iesirea de la metrou din pricina complicitatii uimitoare a unor purici rosii care misunau peste tot. Urcat iar panta nesuferita pana la intrare. Intampinati de Sir John O’Groat cu prajiturele cu ravase – prajiturele bune, ravase repetitive (imi imaginam cum prajiturelele care au acelasi mesaj se personifica si zic in cor „It is everywhere, it is everywhere, it is everywhere” ca la o adunare pe tema unor spiritualitati obscure. Primul lucru la care m-am gandit a fost gripa aviara. Cred ca sunt in urma cu o iarna. Imbatranesc). Reactie hazlie a celor de la PHI care au fost de-a dreptul „extaziati” de initiativa: „ce dragut”. Imposibil de redat tonul 😀

Cotul, mana si vizionarismul lui Tzugu

Cofeinizare pe covorul rosu. Anca imi da un cot si imi arata la doi pasi cativa dintre cei ce s-au dovedit a fi clientii pusi la bataie. „Uite-l pe Tzugu de la McCaaaaann” Si ca sa vezi ca Tzugu de la McCann vine la masa noastra cand Vali scoate din bolul cu surprize mana lipita de plicul cu SPRITE. Cel mai amuzant a fost cand Tzugu s-a ridicat foarte prompt de pe scaun si s-a indreptat spre noi razand si privind la colega de langa: „ce ti-am zis?!” Apoi ne-a lamurit si pe noi.. Nu se stie prin ce formula ascunsa descoperise el ca noi ii picam pe mana. O fi fost simtirea aia neinteleasa de care zicea Psatta ca „face ceva pe dinauntru” 🙂 Cert e ca era convins si ca dupa ce am iesit de la briefing i-a mai zis o data lui Marius ca ne-a ochit din prima si a spus-o si lui tanti cu burtica (alias colega sa – am observat eu ca e insarcinata si am tinut sa mentionez), asa ca putem sa ne ducem sa o intrebam daca nu il credem.

Briefing – scurt. Ni s-a spus ce avem de facut. Incantati ca spiritul Sprite se asorteaza cu spiritul PopEyes. Constienti ca stam pe o perna pufoasa cu ace 🙂 De ce pufoasa? E SPRITE si e Tzugu. De ce cu ace? E marca mare, avem de continuat o campanie, nu de construit una de la zero => trebuie sa raspundem unor asteptari, sa gasim variante istete si sa le impregnam de genialitate :)) Cum a zis Matasel, frumos, da. FRUMOS. Dar greeeeu si cumva ingrat pt ca juriul tinde sa acorde si importantei marcii un merit si daca faci ceva misto rau poate spune ca te-a ajutat faptul ca ai avut un client care ti-a permis asta. Rezulta: avem o singura posibilitate: sa cascam guri.

Am terminat primii, apoi am fost pusi la zid (=panoul cu Olimpiadele) si imortalizati cu Tzugu, apoi am iesit la un Sprite la pahar de unica folosinta asteptandu-l pe Matasel la tutoriat. Matasel care si-a facut aparitia cu niste ochelari foarte trendy pe care i-a schimbat inainte sa isi ia in primire scaunul de sfatuitor suprem. Si nu-i sedea rau pe scaunul ala, fiindca experienta in planning s-a facut simtita prin sistematizare si coerenta. Iar in acel moment chiar de asta aveam nevoie. Apoi intrebari din cele mai diverse si raspunsuri asijderea.

Apoi am tulit-o.

Al saselea membru PopEyes

dinu4-final-mic.jpg 

Am anuntat mai demult pe blog numele lui Dinu, aspirant spre publicitate frustrat si irascibil. Cred ca este timpul sa recunoastem, desi ne este putin frica, ca el este cel de-al saselea membru al echipei PopEyes.

Cine este Dinu?

Caracterul ultraintrovert si lipsa totala de dezvaluire personala ale lui Dinu ne obliga sa-i facem o scurta descriere a trecutului pe baza putinelor sale povestiri dar mai ales prin  pura noastra imaginatie.

Dinu este fiul cel mic al unui strungar din apropierea Bucurestiului. Data exacta a nasterii sale este din pacate necunoscuta datorita unui tragic incendiu din copilarie in care, atat actele cat si parintii sai au fost rapusi de foc.

Ramas orfan, Dinu a fost adoptat de un unchi din partea tatalui, fost antrenor de box ce locuia intr-o zona rau famata a capitalei dambovitene. Astfel educatia primita de Dinu a fost una exagerat sportiva si la varsta de 19 ani era la una pas de  a castiga titlul national la categoria 80 de kg. Pe ring insa, si-a pierdut cumpatul si a incurcat adversarul cu arbitrul. Astfel el a trebuit sa paraseasca pentru totdeauna lumea sportului.

Dinu se vedea in fata unui zid chiar la inceputul vietii sale. Incerca mai multe slujbe la unele dintre ele chiar fiind angajat. Viitorul avea o voce sumbra pentru Dinu si el stia foarte bine acest lucru. Incetul cu incetul s-a inchis in sine si in scurt timp a devenit dependent de televizor. Intr-o seara dupa ce isi urmari serialul preferat pe unu din posturile comerciale, se culca si avu un cosmar pe care nici el nu si-l mai aminteste. Tot ce isi aduce aminte acum este ca s-a sculat transpirat si, dupa ce a strigat-o odata pe o fosta prietena de a lui pe nume Cici, a inceput sa repete fara oprire „Napolitana triunghiulara Yup”. De atunci a realizat cat de mult ii place publicitatea si desi nu stia prea multe despre ea, era hotarat sa isi faca un viitor in acest domeniu.

Cum l-am cunoscut noi pe Dinu?

Iata-ne pe noi in ziua preselctiei cu fetzele noastre de care v-am mai povestit urcandu-ne in autobuz catre locul (al carui nume eu nu l-am retinut inca) unde aveau loc „afacerile” cu olimpiade. Iata-l insa si pe Dinu in acelasi autobuz, cu aceeasi fatza „pe el” (tocmai fusese concediat pentru a infinita oara). Se uita la mine ciudat, nu ii raspund, ma indrept catre usa, il calc pe picior, zic usor catre ceilalti „Fuck”. Ma ia de guler si ma prinde intr-un fel de triplu Axel insa, inspiratia divina ma face  sa ii spun ca trebuie neaparat sa ajung la prezentare. Ma intreaba „ce prezentare?”, la care ii raspund „la olimpiade la publicitate”. Ce situatie putea fi mai penibila, eu zicandu-i unui bataus de doi metri  cu taieturi de cutit pe fata ca merg la olimpiade. Mi-a dat imediat drumul de guler si mi-a zis „ce misto, vreti sa ajungeti in publicitate?”. Zic „Da”, „de cand imi doresc si eu sa particip…pot sa va ajut cu ceva?” I-am raspuns ca nu se poate pentru ca echipele sunt de 5 oameni, i-a parut foarte si rau insa ne-a intrebat ce juriu avem. I-am zis ca avem juriul trei si ne-a asigurat ca daca avea sa ne faca probleme sa-i dam un bip in timpul prezentarii pentru a-i „brutaliza” (a folosit exact acest cuvant) putin pe membrii juriului.

Din fericire prezentarea a iesit bine si Dinu s-a simtit din nou prost ca nici macar atat nu a putut face pentru noi si publicitate. Toti cinci ne-am induiosat de suferinta lui si l-am asigurat ca exista la fel de multe sanse pentru el cum exista si pentru noi ca sa ajungem in publicitate. Astfel ia nastere sectiunea noastra din blog „Mintea bolnava a lui Dinu”. Ganduri, nemultumiri, analize si planuri de viitor ale lui Dinu, toate cu si despre publicitate vor fi spoite de mintea lui in  aceasta sectiune.

croniCA Conferintelor – partea a IIa

conferinte-101.jpg

La inceput a fost BLOGUL…apoi cei care l-au citit…apoi cei care l-au dat mai departe…cei care au vorbit despre el…cei care au vrut sa faca bani din el…cei care nu l-au inteles bine…cei care l-au inteles…cei care cred ca este usor…cei care sunt pro sau contra sau indiferenti…si cei care au facut o conferinta despre el.

“Poti sa scrii pentru tine si pisica ta “ (Ionut Oprea) sau poti chiar sa pui un semn egal intre blog si cv-ul tau.

Asadar am avut una bucata moderator :Mihai Morar – care noua ne-a placut foarte mult si care s-a concentrat pe blogoree si nu pe logoree ca alti moderatori (nu facem apropo la nimeni….) Apoi Ionut Oprea – ”The Calm One” , Cristian Manafu –“The Star &Money Maker” , mereu agitat si pus pe glume, simpatic si dornic de a afla la ce marca de masina au ajuns cei care au facut bani din blogging, Razvan Crisan“The Young & Glamorous” ( poi cum sa nu iti pui semne de intrebare cand vezi ca are varsta ta si a ajuns asa departe? Iar in ceea e priveste “Glamorous”..eh…aprecierea nu vine de la mine ci de la cel putin 5 fete care oftau pe hol ca e asa dragut si dulce si….Razvan cred ca lumea asteapta un numar de telefon ceva) si Antonio EramThe Wise” , care a fost cel mai serios, dar ne-a facut sa ne punem importante semne de intrebare: ai cu adevarat ceva important de scris? Unde vrei sa ajungi cu blogul tau? Ce te face unic? Etc.. A! Avem ca si ieri (din pacate) “The unknown” :Carmen Holotescu.

Cuvinte cheie: networking, faima, bani,marci de masina, blogoree, utilitainment (true, true…), .com, obsesie, weblog, underground-mainstream, etc, etc , etc… + penetrare –>  “De ce dintr-o lista de 20 de bloggeri doar 2 din nume sunt feminine?” deoarece…” Ca si-n cazul internetului penetrarea in randul femeilor intarzie”…si mai era si ceva ca poti sa o faci si de mana (era vorba de scris din cate imi amintesc)… la ce va gandeati?!? 😛

 A doua conferinta…nu stiu de ce toate subiectele ajungeau la Basescu(oare de ce????)…lucru care a dus la iritarea mai multor persoane intrucat subiectul era “ Cum poate ajunge un pusti Presedintele Camerei Deputatilor? . Dupa discutii despre Basescu si poze la bustul gol, suvite, dansat, imagine, populist sau popular cineva din sala a reamintit tema conferintei…concluzia a fost (pe langa invatati, invatati..) sa nu ne asteptam la anunturi care anunta posturi in institutii publice ci sa mergem noi peste ei…hm…daca voi nu ma vreti, eu va vreu!!! Ceea ce din cate stiu eu nu e valabil numai in politica ci si in advertising.

Young & Glamourus – Victor Ponta (care se pare ca a fost cel mai simpatic publicului) si Bogdan Olteanu aka “pustiu” . ” The wise”Cosmin Gusa si Tudor Chiuariu.The Talkative”Adriana Saftoiu (care a vorbit cu foarte mult patos) Keep it quiet and simple – Victor Ciutacu. Il salutam pe Dumitru Bortun, profesorul nostru cu care unii mai au cate ceva de rezolvat prin toamna si care ne-a uimit, fiind destul de tacut si un pic plictisit – total altfel decat cum il stiam noi.

Cuvinte cheie: Basescu, pustiu.

Si cireasa de pe tort ca doar pe aia am asteptat-o toata ziua….cu foarte multa frisca Americano-britanico-romana. Avem drept dictionar 1000 de cuvinte( a se scadea sau adauga zerouri dupa preferinta, cifra pusa de noi este pur intamplatoare) pe Adrian Botan. Cea mai buna si artistica impresie(lume extaziata nu doar impresionata) a facut-o Andrei Cohn cu profilul lui A si al lui B…Anda(ca sa ma mai leg si eu de ce spune ea ) : “ se vede ca e artist”. Eu si Anda ne-am identificat cu tipul B…si credem ca acest tip va reusi in advertising. Obiectiv vorbind bineinteles :)) :P. Andrei Cohn : “ The Artist “ , Botan: The Dictionary”, Capanescu:The Unknown” (asta e buna, nu?) si trecem la The Wise : Nick Hine. Care a spus “ keep it simple &silly”-noi copii cuminti tinem de mult cont de asta :d. Nu avem cum sa uitam de Dana Negoescu care intra la categoria “Keep it complicated(sau complete??) and green”(cei care stiu cunosc vorba lui Marius)…se pare ca a cam dat dureri de cap prezentarea cu cerculete-sageti-dreptunghiuri dar, ca niste eroi, am rezistat pana la capat si am inteles-o. 

A existat si ceva care si-a pierdut firea de la prezentare…paharul cu apa al Danei Negoescu care, intimidat – banuim noi – de prezentarea dansei a sarit in bratele urmatorului speaker(presupus salvator) Andrei Cohn.

Sa nu uitam cuvinte cheie: accent.

Concluzia, citandu-l pe Adrian Botan “How the f**k do we get in?”

 Se pare ca am incalcat regula keep it simple asa ca ar fi cazul sa ma opresc aici.

croniCA Conferintelor – partea I

caricatura3.jpg

Au inceput.

Si au inceput cu Matasel, in timp ce noi asteptam sa fie aranjate scaune aduse mult prea tarziu – cand s-a observat ca sala devenise neincapatoare (ce surpriza!). Alma, o tipa simpatica de la o alta  echipa participanta suferea pe motiv ca scaunele il asculta pe nenea in timp ce noi stam si asteptam cu usa in nas sa ni se faca ceva locsor in sala buclucasa. Acum vine intrebarea: pentru ce mai exista confirmari si liste de participare la conferinte daca ajungi la mutra locului si nu ai unde sta?) 

Asteptam sa se rezolve chestiunea cu scaunele. Intre timp mai biscuim, ne mai cofeinizam, vizite la buda barbatilor de ciuda ca a femeilor se face nevazuta (cine se gandea ca trebuie sa cobori scari ca sa ajungi acolo? asta-i discriminare!)

Intr-un final apar scaunele. Anca incepe sa socoteasca: or ajunge, n-or ajunge? Intr-un al doilea final (sic!) intram. Vestea buna: Am intrat! 🙂 – in sala cu miros de cerneala (pentru mine) / hamburger (pentru Anca). Vestea proasta: Am ratat pe Matasel. Compensam prin mai-sus-postata caricatura (sarumana art-ului nostru). Daca nu putem sa croncanim/cronicarim despre spusele-i, macar sa il prezenteificam caricaturiceste.

ATENTIUNE!!! Aceasta caricatura este un pamflet. Orice asemanare cu realitatea (nu) este pur intamplatoare. Se recomanda a se trata cu umor. Resentimentele EXCLUSE. 

Psatta si Petre sau The Zen Way to Advertising

Sorin Psatta. Memorabil prin: nu stiu exact ce are, e la nivel de simtire, „FACE CEVA PE DINAUNTRU”. Nu stiu altii cum sunt, dar io, cand ma gandesc la ce face respectiva chestie (n-am retinut chestia, dar asigur ca nu e revelatoare in contextul de fata), stau si ma intreb: o fi legata de tranzitul intestinal? (sa va-ntreb, sa nu va-ntreb voua ce va trece prin cap la auzul respectivelor 4 cuvinte… hm). 

Colocvialitate, discurs ludic si senin ce iti oferea un anumit confort psihic + bonus = un aforism Zen. De apreciat atitudinea fresh care s-a simtit, de altfel, si la interviu.

Dan Petre. Nici lui nu i-a lipsit „the Zen groove”, tinand sa ne intelepciuiasca nitel cu un aforism Zen si un raspuns la o intrebare din public prin apel la un alt aforism… Zen 😀 Dincolo de asta, un discurs asa cum ne-a obisnuit la cursurile de publicitate – realist, solid, structurat. Plus pentru afirmatia „plannerul nu e cel mai singur om din agentie” (cum a spus… Matasel sau Psatta… ?), „ci cel mai putin singur, caci prietenii sai sunt consumatorii”

Mugur Patrascu. Mi-a fost imposibil sa trec cu vederea stigmatul limbajului publicitar: romgleza e la putere, fara doar si poate. Sau… altfel spus, despre tuluri (a se citi „tool”-uri) si fraze bilingve GENUIN publicitare 🙂

Una peste alta, discurs dinamic si exemplificari care au oferit macar iluzia interactivitatii pe care a  anuntat-o la inceputul prezentarii.

In ceea ce priveste RP ma rezum la:

  • moderator cu exces de zel: domnul Teodor Frolu a tinut sa faca diverse completari la ORICE, sa raspunda la mai toate intrebarile venite de la public + afirmatia care m-a contrariat cel mai mult, raspunsul la „daca nu sunt sigura pe domeniul pe care vreau sa-l aleg, zic asta la interviu sau zic ca ma dau in vant dupa chestia la care am aplicat?” –> „in RP ai mai multe sanse daca zici ca nu esti sigur…” Buuuuuuuuun. Si atunci cum ramane cu afirmatiile speakerilor care s-au legat atata de pasiunea pe care trebuie sa o ai pentru domeniul respectiv, de seriozitate s.a.m.d? asta nu inseamna ca alegerea ta sa fie una solida? nu riscam sa tratam munca mai superfluu daca nu exista CREDINTA? na, oi fi eu prea utopica… dar nici tantiile-speaker nu prea au pledat pentru altceva
  • s-a plecat cu un gust amar (am auzit oameni care spuneau, mahniti, „uite frate, adica muncesti o viata ca sa ajungi sa devii account executive si sa risti sa ramai account executive”. Nu negam ca s-a vorbit si despre CRESTERE SI AVANSARE, dar nota generala nu era una tocmai colorata. Cel putin asta a fost senzatia de final.

Simpatica Adela Jansen: – „echipa avea deja o experienta in spate cand am venit eu, eu doar am mai adus putina carnita”  + „mie-mi place foarte mult cuvantul asta, POFTA.”  

Simpatic Sorin Psatta: (intrebare din public) „Eu nu sunt foarte lamurita… care este, pana la urma, diferenta dintre client si consumator?” –> (remarca Psatta:) „Esti de la ASE?”

Simpatica Anca noastra: (intrebare Mugur Patrascu) „cine a auzit de DC++?” – rasete din sala – maini prin aer, multe maini prin aer, multe multe… ati prins ideea –> (remarca Anca:) „sa vezi acum cum vin astia sa ne aresteze pe toti” 😀

Prima zi.

A, speram ca nu luati scaunele pana maine!

repozitionarea vatei pe bat

dscf1452.jpg

Tot pe meleag oltenesc, semn ca sufletul craioveanului  se zbuciuma oleaca supt autoritara inraurire a trend-ului sofisticariilor. Daca Visul Imaginatiei s-a dovedit a nu fi odrasla olteneasca unica si de drept, de asta ce mai ziceti? vazut-ati pe altundeva? :))

SKOL – print de vara

final-copy.jpg

Faci cu multa maiestrie un castel de nisip pe plaja cu ajutorul celui de-al şpelea pahar de SKOL care tocmai ti-a inundat gatul si fericirea cand, deodata… ZZZzzzzzz…

Si vezi cum, in locul unui sarac de bordei ai cladit frumusete de castel de nisip in toata legea, in care-ti incap si cainele, si motorul si inca vreo opt-noua soacre (fiecare in camera sa).

Si da, imi place Skol.

Hai noroc, mai ales barbatilor, ca tot e ziua noastra :))

Hâc!

*sursa de inspiratie:  http://www.iqads.ro/clipul_publicitar_1118/skol___inca_un_rand.html

Prim mai la Vama Sighisoara

5-1-2007-3-45-11-pm_0043.jpg   5-1-2007-3-40-00-pm_0040.jpg

Probabil multi dintre voi stiti ce inseamna viata de caminist, cu noptile pe care ti le termina unii nenorociti cu showurile lor idioate, cand dau muzica la maximum si ies pe hol, lasand usa deschisa. Si toate astea intre cele mai propice ore oneirice (23-05). Cam asa ne-a inceput si noua ziua de intai mai, cand ne-am trezit cu ochii-n gura din cauza unui astfel de show pe la 7.

Rapidul a plecat din gara la 8:40, nereusind sa depasesca o viteza egala cu cea a unui cortegiu funerar. Ne mai lipsea cate un “Doamne miluieste” la fiecare curba, in care mecanicul oprea ori de cate ori vedea cate o vaca (nu doar pe linie!). Dupa cele aprox 5 ore de drum, am reusit sa ne urcam intr-un autocar de Constanta cu destinatia Mangalia apoi Vama. Desigur, replicile de genul “baaaaa, nu mergeti acolo, ca au murit roackerii de frig asnoapte!” nu ne-au ocolit.

Vama… V-ar fi placut! Pe bune! Si va asigur ca nu doar gunoiul este primul care ureaza bun-venit celor ce vor sa se simta ca intr-o a doua Sighisoara (cine stie cunoaste;) ). Nici bine nu cobori din masina si esti asaltat de “tovarasi” care iti cer, pentru cheta lor, nici mai mult nici mai putin de sapte mii de lei, acolo. Le explici frumos ca nu ai, ca… de! Esti student amarat si tu, poate mai amarat chiar ca ei (tinand cont ca si-au permis sa stea aici aproape o saptamana, iar tu noaptea te duci frumusel acasa).

Dupa ce scapi si de astia, cu foamea-n glanda, te gandesti sa bagi ceva in fizic, macar sa lesini cand vezi marea de emotie, nu de foame…Vrei sa mananci? Ei si? Localuri ai, foame nu mai zic. O singura problema: nu mai au mancare. NICAIERI! De ce? Uite, din cauza saracilor de-ti cer cate sapte mii, mama lor! Impacati cu ideea ca vom manca alge si covrigi din cozile cainilor de plaja (si astia mai grasi ca multi ai multor gospodarii orasenesti – din nou dovada ca cei sapte mii sunt mai mult decat suficienti), ne descaltam frumusel si topaim ca tribalii in apa marii.

Nisip, gunoi, marea… muzica buna… lume multa… atmosfera de Sighisoara… numai zambete si voie buna… intr-un cuvant, Vama Veche. Si toti parca abia asteapta sa se intample ceva, ceva stiut de fiecare in parte. Pulseaza toata fiinta si te simti liber. Urli de bucurie, sari ca dementul in apa, mananci alge (nu, nu era nimeni nebun), calci in singurul cah posibil de pe plaja, sorbi apa toata din ochi, te alaturi copiilor care construiesc imparatii din nisip, canti, bei bere, te minunezi de toate si…TRAIESTI.

Haideti sa va vand un pont: este un local dragut si rustic in Vama, La Scoica se cheama. Credeti-ma pe cuvant. Daca aveti pe cineva in gasca cu un decolteu mai…decoltat, primiti cel mai mare cos de paine si, in loc de pulpe de pui, pulpe de elefant! Nu mai zic de bucatarul ai carui dinti nu-ti pot aminti decat de Piratii din Caraibe. Ce te invata marea? Ca nu trebuie mereu sa mergi sau sa te tarasti. Trebuie sa inveti sa mai si… PLUTESTI.

Intorsi in Constanta, mergem sa mai degeram putin pe plaja smolita de noapte. Desene pe nisip la lumina lunii, catarat pe turnurile salvamarilor, cutat scoici, discutii intelese doar de noapte si stele…

Ce zici? Ti-ar mai arde sa mai pleci de langa balta?…

 

interviul

imagine5.jpg 

Matinal. Da, pentru unii oameni care au inchis ochii abia la 6 AM,  ora 12 (datorata unei “mici” intarzieri de 50 de minute la boardul3 – dovada de blandete?) e o ora destul de matinala.

Ajungem la Piata Presei, ne asezam pe o banca in parc. O veverita. Veverita se apropie. Veverita se tot apropie. Botic pufoooooos! Va spun pentru ca l-a simtit varful degetelor mele. O data trecuta fascinatia veveritei-muza, ne-am reintors cu totii privirile spre ceasuri, asteptand sa “evoluam”. Se pare ca nu am evoluat la paralele, ci macar la adiacente, din moment ce ne-am calificat… Si, in ciuda emotiilor care hiperbolizau juriul la eleganta si gingasia unor calai, nu a iesit nimeni nici macar cu un fir de par in minus sau cu sangele in potir de cristal.

Totusi, nu am scapat de intrebarile dorite incuietoare ale lui Matasel. Dar cum in elaborarea strategiei ne metamorfozasem in instante mult mai crunte decat oricare dintre membrii juriului, n-am stat pe ganduri la nici una. “Bun, dar voi nu ati aratat in campania asta ce oferiti” – si aici legatura cu campania trecuta (na ca www.mapn.ro si Chucky tot au avut un rol). Zic io: cea trecuta a fost oarecum de informare cu accent pe beneficiile materiale, deci pe palierul rational, pe care noi il completam in aceasta campanie cu latura emotionala + intervine Anda cu procente pentru a arata ca oricum constiinta locului de munca stabil exista si trebuie venit cu altceva).

De ce am luat ca insight calitatile si nu aventura?

1.                    Pentru ca aventura a fost primul lucru ce ne-a venit in cap (Ancai, mai exact) – regula profei de publicitate: intotdeauna ganditi-va la o alta varianta, la prima se va mai gandi sigur cineva (bine am facut, se pare, “prietenii” stiu de ce :p).

2.                     Riscul: avem de-a face cu o institutie de stat => nu-si permite asocieri de orice fel – cand te joci cu imaginea ei, o faci cu mai multa grija decat o faci cu o bere

3.                     Armata trebuie sa aiba anumite standarde (cica ar fi armata NATO) => trebuie chemati oameni capabili (pustanii care se dau cu skateboardul s-ar putea sa nu fie de ajuns) => prin apelul la calitati gadili orgoliul

4.                     Si-ar mai fi 😀 Ah, de mentionat ca am primit si noi fluturasul cu “spune nu mouse-ului”. Cu toate acestea am facut pe incapatinatii si am prezentat ajutandu-ne de un ppt., nu de alta dar imaginea face infinit mai mult decat o descriere (aici vorbim de executii). Si doar nu am facut noapte alba ca sa nu aratam Saint Bernard-ul facut dupa bidonul de bors de la mama! J)

Si, in final, prezentarea noastra popaiz.ppt (lasati sa mearga efectele la primul slide ca ii e drag Andei de el J). Pentru cei ce nu inteleg spotul TV -> http://www.olimpiadelecomunicarii.ro/index.php?option=com_formulare&task=view&an=2007&proba=Advertising&board=0&id=2844&Itemid=149

Gata, acuma ca v-am satisfacut curiozitatea despre ce au mai facut si altii in “camera de tortura” a juriului, LA MUNCAAAAAAAAAAA! 

„preselectziing”

dscf1834.jpg -> scena-saint-bernard-1.jpg 

Povesteam, la un moment dat, cum ne-am strans noi din iarna cinci fix fara unul  si cum s-a ivit si cel din urma membru in preajma aparitiei temei de preselectie. Buuun. Apare tema. Reactii “orgasmice” (daca mi-e permis sa folosesc o expresie foarte utilizata de nenea care ne cearta tot timpul) – a se lua in calcul ghilimelele!!!

Intr-una din zile, dupa ce suntem mustrati de oamenii din jur si, eventual, de constiinta, ca (ne) tralala(im), ne strangem noi frumusel in Hanu cu Tei la citit bancuri militaresti la Trahanache Junior (laptopul care cere mereu  sa am “putintica rabdare” drept razbunare pentru ca nu ii iau RAM). Apoi ne punem pe gandit strategie. Ce vrem, ce nu vrem, SWOT, brainstorming, meditatii asupra nemuririi temei, 2 ore cu autobuzul din Baneasa pana in Berceni, 45 de minute cu 301 din Aviatorilor pana in Baneasa, nervi, intarzieri, contradictii, incapatanare, www.mapn.ro, pustiul din spotul de pe site ii da cosmaruri Ancai (Chucky, Chucky), gugalit campanii pe youtube sa vedem cum e armata pe alte meleaguri… americani, muzica holiudiana, s.m.m.m.m.a. (m = multe, m.m.m.m. = ghici!), pus la punct strategie, cautat nod in papura pana si la nodul din papura, creatie, iluminat mintile sub becurile ceainariei.

Ultima 100m… noapte aproape alba in asteptarea storyboard-ului la care lucra de zor Vali, facut poze tampite pentru ajutat la perspectiva – a se vedea imaginile (inainte si dupa J, bidonul pe post de cap de caine, etc) Criza de ras care trezeste lumea care dormita pe la 4 dimineata. Lumea trezita se duce la frigider, scoate inghetata dezghetata (lipsa loc in congelator) si vara pe gat. Dimineata trezit greeeeeeu si mers la interviu. Dar aici intra alta poveste.   

inceputul..

popeyes.jpgCam la doua zile dupa ce aparuse pe site-ul olimpiadelor tema pentru preselectii primesc sms la 9 dimineata !!! (9 dimineata e un moment tragic pentru o persoana care se imbufnitase cu o noapte inainte si adormise in zori = explicatie pt bolduit si semnele de exclamatie aferente) de la Anca.

Varza de Anca (a se percepe drept alint) isi exprima dorinta arzatoare de a se alatura echipei noastre alcatuite – la nivel potential inca din iarna – din fix cinci oameni MINUS UNUL. Ton ceva disperat. O sun. Varza era atat de confuza (nu stiu exact de la ce i se tragea) incat avea senzatia ca formularele de inscriere trebuie trimise inainte de rezolvarea temei, adica in ziua aia cel tarziu. Nu ca ar fi fost si anul trecut la olimpiade si n-ar fi stiut. Eh.

2 fete care fac scandal si 3 baieti care nu fac scandal, dar fac scandalul (inca un motiv pentru care NU meritati ziua barbatului :P), o tema de ti-e mai mare dragul, creiere furtunoase, certuri, presiune, cautat locuri care sa inspire framantare intelectuala, inlocuit framantare intelectuala cu framantare de pumni, rasete, certuri, inceput furtuneala creieroasa prin lectura de bancuri despre armata, pregatit surprize pt sarbatoritii echipei, certuri iarasi, rasete iarasi – hai ca incepe sa mearga, sta, merge, sta, merge, merge, MERGEM!

(pentru curiosi, prezentarea temei de preselectie va fi postata foarte curand, alaturi de povestile privitoare la cum a decurs interviul si alte detalii)

visul imaginatiei

visul.jpg

…sau despre brand-urile care stau sa se iveasca :))

paranteza] se pare ca ar fi un lant de magazine, cel din imagine sade mandru pe lipscani in Craiova, altul printr-un Ramnic (ori Valcea, ori Sarat) si nu-i exclus sa mai ochim minunatia si prin alte parti ale plaiului care nu le-a vazut pe toate, dar a vazut destule [inchis paranteza

lunga geneza a blogului

Mentionez ca aceste randuri sunt scrise inainte sa existe blogul intrucat vrem sa iasa asa grozav ca..nu mai iese…

Anda(sefa) si Anca(eu): oooo in sfarsit o modalitate prin care ne putem pune in valoare ideile noastre crete despre publicitate ;))

Dan (initiatorul viitoarelor povesti despre mintea bolnava a lui Dinu- viitor mare publicitar deocamdata aspirant irascibil si frustrat , povesti in care imi voi baga si eu nasul ca nu ma pot abtine) si Vali(art director-ul echipei care da viata ideilor noastre de lut si bere in Herastrau) : „Poi daca trebuie sa il facem il facem cum sa nu…stai mah Anda calma nu te mai enerva”

Marius(impaciutor ca intodeauna..nu o sa reusesc niciodata sa ii inteleg rabdarea): „Stai mah Anda calma acum vrei sa fim certati toata ziua?”

Anda: „ Anca mai zi-le mah si tu de ce ma stresezi numai pe mine?”

Ce-i drept se cam sparg toate in capul Andei ca doar ea ne-a adunat…:D Eu sunt convinsa ca o sa ne iasa intr-un final si o sa ne iasa inca foarte bine…Pentru ca il facem in primul rand pentru noi si abia apoi pentru Olimpiade. Si o sa il continuam si dupa.

Ne vedem in lumea virtuala ca pe cea reala am disecat-o deja prea mult.

in apararea publicitatii

Semestrul trecut am primit o bibliografie de la domnul Dan Petre si cum suntem copii silitori am mai citit si noi cate o carte-doua din cele 50. Printre aceste carti se numara si „Fericirea ca obligatie- Eseu despre standardizarea prin publicitate” de Francois Brune. Cartea m-a suparat destul de tare cu atat mai mult cu cat orice argument pe care incercam sa il aduc pentru a apara publicitatea era deja anticipat de autorul cartii ( de exemplu ca publicitatea e o poezie a obiectelor, o exprimare a lor, ca daca oamenii au langa ei produsele care li se potrivesc se simt mai increzatori, etc) si distrus in 3 secunde.

Printre acuzele pe care le aduce Brune publicitatii se numara:

-concentrarea exclusiva asupra placerii( a dobandi placerea devine o obligatie)

– dezvoltarea unui narcisism imediat(publicitatea ii ofera individului o parere foarte buna despre insusi oferindu-i anumite tipologii cu care sa se indentifice)

– cultivarea orgoliului

-laudarea indivizilor doar pentru ca achizitioneaza produsul, calitatile lor adevarate fiind neluate in seama

– denaturarea comunicarii

– reclamele exploateaza procedeele stilistice si retorice, lingvistice si vizuale, denatureaza si realitatea prin ceea ce spun despre ea-produce frustrari, creaza nevoi

-duce la uniformizare indicand detaliat comportamente de imitat-ofera o lume falsa-aspiratiile individuale sunt reduse la lucruri si inchise in acestea-si multe multe altele, nu mai scriu ca mai mult sange rau imi fac 

Si acum rog apararea sa ia cuvantul.Si incep eu : publicitatea ajuta oamenii in achizitionarea produselor de care au nevoie(adica nu stai ca prostu sa te holbezi 10 ore la un raft gandindu-te oare ce sa cumperi) si pe deasupra o face si distractiva(la cate spoturi tv nu se rade?). Mai am eu si alte argumente si frustrari…cauzate de carte si nu de publicitate…dar vreau sa vad ce spuneti voi. Eu una m-am saturat de cata lume se ia de publicitate.